VIDEO | Ziua Poliției Române la Craiova: Mii de zâmbete și momente deosebite

La ceas aniversar, polițiștii doljeni s-au aflat, astăzi, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, pentru a sărbători 203 ani de atestare documentară împreună cu comunitatea.
Evenimentul a fost ultima activitate din seria celor desfășurate în contextul Zilei Poliței Poliției Române.
Autospeciale, tehnica din dotare, echipamente de ultimă generație, activități interactive dar și caricaturi portret sunt o parte din surprizele pe care polițiștii le-au pregătit pentru vizitatori.
La standul polițiștilor rutieri, vizitatorii au putut vedea aparate alcooltest și drugtest, pistolul radar și dispozitivul de oprire forțată.
De asemenea, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, polițiștii rutieri au adus și laboratorul și covorașul rutier, pentru ca micii vizitatori să invețe într-un mod interactiv, prin joc, regulile de circulație.
Ca de fiecare dată, motocicleta de poliție i-a atras pe micii curioși.
Criminaliștii au adus autolaboratorul criminalistic, dotat cu toate instrumentele necesare pentru realizarea unei cercetări la fața locului.
Polițiștii de la acțiuni speciale au fost prezenți cu o parte din tehnica din dotare dar și cu roboțelul pirotehnic, un dispozitiv avansat utilizat pentru detectarea și dezamorsarea explozibililor, care a stârnit curiozitatea tuturor celor prezenți.
Autospeciala din dotarea polițiștilor de la protecția animalelor, a impresionat prin dimensiuni și prin dotările speciale pentru transportul animalelor rănite.
Polițiștii de la prevenirea criminalității și siguranța școlară au fost prezenți cu sfaturi preventive, pliante, multe surprize, iar ca element de noutate, aceștia au adus o broșură realizată de ei, pentru acest eveniment, care oferă celor mici posibilitatea să coloreze iar celor mari să citească recomandări pentru a fi în siguranță.
Și astăzi, Maestrul Gogu Neagoe, le-a oferit copiilor amintiri speciale sub formă de portrete caricaturi.
Una din atribuțiile polițiștilor prezenți a fost multiplicarea de zâmbete! ȘI AU FOST MII!
Vizualizări: 224
Trimite pe WhatsApp